Ce este o depunere?
O depoziție, parte integrantă a procesului de descoperire, este mărturia făcută sub jurământ și luată în scris de un ofițer autorizat al instanței, de obicei într-un cadru extrajudiciar și înainte de proces.
Recomandări cheie
- O depoziție, parte integrantă a procesului de descoperire, este mărturia făcută sub jurământ și luată în scris de un ofițer autorizat al instanței, de obicei într-un cadru extrajudiciar și înainte de proces.
- Depozițiile sunt de obicei luate de la martori cheie, dar pot implica și reclamantul sau pârâtul, pentru a oferi părților implicate o previzualizare corectă a tuturor probelor.
- Persoana care face depunerea este cunoscută ca deponent, iar declarațiile false pot fi sancționate civile și penale.
Înțelegerea Depozițiilor
Procesul de descoperire permite ambelor părți implicate într-un caz legal să descopere toate faptele pertinente și să învețe despre punctul de vedere al celeilalte părți asupra cazului, astfel încât să elaboreze o strategie juridică eficientă. Depozițiile sunt de obicei luate de la martori cheie, dar pot implica și reclamantul sau pârâtul și deseori au loc în biroul unui avocat, mai degrabă decât în sala de judecată. Persoana care face depunerea este cunoscută ca deponent. Deoarece deponentul este sub jurământ, declarațiile false pot atrage sancțiuni civile și penale.
Ca și în cazul oricărei proceduri de descoperire, obiectivul principal al unei depoziții este de a oferi tuturor părților implicate în litigiu o previzualizare corectă a probelor și de a nivela câmpul în ceea ce privește informațiile, astfel încât să nu existe surprize nedorite la proces. O depoziție păstrează, de asemenea, mărturia martorului dacă este luată într-o perioadă de timp relativ scurtă după producerea infracțiunii sau accidentului, deoarece un proces poate dura câteva luni și amintirea martorului despre eveniment poate deveni încețoșată odată cu trecerea timpului.
O depoziție ar fi necesară, de exemplu, dacă cineva ar fi martor la un accident care a dus la un proces de răspundere. Toate părțile implicate în caz au voie să participe la depoziție. Deponentului i se vor adresa o serie de întrebări legate de proces de către avocații de ambele părți. Un reporter al instanței care este prezent înregistrează cu acuratețe fiecare întrebare și răspuns din depoziție și produce o transcriere care poate fi folosită ulterior la proces.
Datorită interogării exhaustive care este caracteristică depunerilor, acestea pot dura câteva ore. În conformitate cu Regulile federale de procedură civilă și echivalentele sale de stat, o depunere trebuie să dureze maximum șapte ore pe zi pentru fiecare deponent. În Canada, procesul de depunere se numește „examinare pentru descoperire”, iar examinările pentru descoperire sunt limitate la 7 ore pentru fiecare parte care efectuează examinarea.
Exemple de întrebări privind depunerea
Întrebările adresate la o depoziție pot fi mai ample decât cele care pot fi permise în procedurile din sala de judecată. De exemplu, unui martor la un accident de mașină i se pot adresa o serie de întrebări, cum ar fi:
- Context – Are martorul vreo condamnare anterioară? Au legătură cu părțile implicate în dosar? Au limitări fizice, cum ar fi vederea slabă?
- Locul accidentului – Este martorul familiarizat cu scena? Știu ei controale de trafic și limite de viteză afișate la fața locului?
- Observații accident – Cât de departe a fost martorul de locul accidentului? Au avut o vedere clară asupra evenimentului? Care a fost viteza estimată a fiecărui vehicul?
Întrucât depunerile sunt o parte critică a procesului de litigiu și pot afecta în mod semnificativ rezultatul unui proces, profesioniștii din domeniul juridic se străduiesc să își pregătească în mod adecvat clienții pentru declarații. În timp ce deponenților li se cere să fie scrupulos sincer în răspunsurile la întrebări, obiectivul este de a evita greșelile comune făcute de deponenți. Aceste greșeli pot include a spune prea multe, oferind astfel informații care pot fi folosite în avantaj de partea adversă. O altă greșeală comună este a face presupuneri sau presupuneri, deoarece deponenții trebuie să rămână la fapte și să nu speculeze sau să teoretizeze.