Acordul de la Basel

Ce sunt Acordurile de la Basel?

Acordurile de la Basel sunt o serie de trei acorduri secvențiale de reglementare bancară (Basel I, II și III) stabilite de Comitetul de la Basel pentru Supravegherea Bancară (BCBS).

Comitetul oferă recomandări privind reglementările bancare și financiare, în special, în ceea ce privește riscul de capital, riscul de piață și riscul operațional. Acordurile asigură că instituțiile financiare au suficient capital în cont pentru a absorbi pierderi neașteptate.

Înțelegerea Acordurilor de la Basel

Acordurile de la Basel au fost dezvoltate pe parcursul mai multor ani, începând cu anii 1980. BCBS a fost înființat în 1974 ca un forum pentru cooperarea regulată între țările sale membre în probleme de supraveghere bancară. BCBS își descrie scopul inițial ca fiind îmbunătățirea „stabilității financiare prin îmbunătățirea cunoștințelor de supraveghere și a calității supravegherii bancare la nivel mondial”. Ulterior, BCBS și-a îndreptat atenția către monitorizarea și asigurarea adecvării capitalului băncilor și a sistemului bancar.

Acordul de la Basel I a fost organizat inițial de către bancherii centrali din țările G10, care în acel moment lucrau la construirea de noi structuri financiare internaționale care să înlocuiască recent prăbușitul sistem Bretton Woods.

Întâlnirile poartă denumirea de „Acordurile de la Basel”, deoarece BCBS are sediul în birourile Băncii Reglementărilor Internaționale (BRI) situate în Basel, Elveția. Țările membre includ Australia, Argentina, Belgia, Canada, Brazilia, China, Franța, Hong Kong, Italia, Germania, Indonezia, India, Coreea, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Luxemburg, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Elveția , Suedia, Țările de Jos, Singapore, Africa de Sud, Turcia și Spania.

Basel I

Primul Acord de la Basel, cunoscut sub numele de Basel I, a fost emis în 1988 și sa concentrat pe adecvarea capitalului instituțiilor financiare. Riscul de adecvare a capitalului (riscul ca o pierdere neașteptată să dăuneze unei instituții financiare), clasifică activele instituțiilor financiare în cinci categorii de risc – 0%, 10%, 20%, 50% și 100%.

Conform Basel I, băncile care operează la nivel internațional trebuie să mențină un capital (Tier 1 și Tier 2) egal cu cel puțin 8% din activele lor ponderate în funcție de risc. Acest lucru asigură că băncile dețin o anumită sumă de capital pentru a îndeplini obligațiile.

De exemplu, dacă o bancă are active ponderate la risc de 100 de milioane de dolari, trebuie să mențină un capital de cel puțin 8 milioane de dolari. Capitalul de nivel 1 este cea mai lichidă și primară sursă de finanțare a băncii, iar capitalul de nivel 2 include instrumente hibride de capital mai puțin lichide, pierderi din împrumuturi și rezerve din reevaluare, precum și rezerve nedezvăluite.

Basel II

Al doilea Acord de la Basel, numit Cadrul de capital revizuit, dar mai bine cunoscut sub denumirea de Basel II, a servit ca o actualizare a acordului inițial. Acesta s-a concentrat pe trei domenii principale: cerințele minime de capital, revizuirea de supraveghere a adecvării capitalului unei instituții și a procesului de evaluare internă și utilizarea eficientă a dezvăluirii ca pârghie pentru a consolida disciplina de piață și a încuraja practicile bancare solide, inclusiv revizuirea de supraveghere. Împreună, aceste zone de focalizare sunt cunoscute ca cei trei piloni.

Basel II a împărțit capitalul de reglementare eligibil al unei bănci din două în trei niveluri. Cu cât nivelul este mai ridicat, cu atât o bancă are dreptul să includă în el mai puține titluri subordonate. Fiecare nivel trebuie să reprezinte un anumit procent minim din capitalul de reglementare total și este utilizat ca numărător în calcularea ratelor de capital de reglementare.

Noul capital de nivel 3 este definit ca capital terțiar, pe care multe bănci îl dețin pentru a-și susține riscul de piață, riscul de mărfuri și riscul valutar, derivat din activitățile de tranzacționare. Capitalul de nivel 3 include o varietate mai mare de datorii decât capitalul de nivel 1 și 2, dar este de o calitate mult mai scăzută decât oricare dintre cele două. În conformitate cu acordurile Basel III, capitalul de nivel 3 a fost ulterior anulat.

Basel III

În urma prăbușirii Lehman Brothers din 2008 și a crizei financiare care a urmat, BCBS a decis să actualizeze și să consolideze Acordurile. BCBS a considerat o guvernanță slabă și managementul riscurilor, structurile de stimulente neadecvate și o industrie bancară cu efect de levier excesiv drept motive pentru colaps. În noiembrie 2010, s-a ajuns la un acord privind proiectarea generală a pachetului de reformă a capitalului și lichidității. Acest acord este acum cunoscut sub numele de Basel III.

Basel III este o continuare a celor trei piloni, împreună cu cerințe și garanții suplimentare. De exemplu, Basel III cere băncilor să aibă o sumă minimă de capitaluri proprii și o rată minimă de lichiditate. Basel III include, de asemenea, cerințe suplimentare pentru ceea ce Acordul numește „bănci cu importanță sistemică” sau acele instituții financiare care sunt considerate „prea mari pentru a eșua”. Făcând acest lucru, a scăpat de considerentele de capital de nivel 3.

Reformele Basel III au fost acum integrate în cadrul consolidat de la Basel, care cuprinde toate standardele actuale și viitoare ale Comitetului de la Basel pentru Supravegherea Bancară. Nivelul 1 Basel III a fost acum implementat și toate, cu excepția uneia dintre cele 27 de țări membre ale Comitetului, au participat la exercițiul de monitorizare Basel III desfășurat în iunie 2021. Cadrul final Basel III include dispoziții de introducere treptată pentru nivelul de producție, care va începe la 50. % la 1 ianuarie 2023, crescând în trepte anuale de 5% și va fi introdus pe deplin la nivelul de 72,5% începând cu ianuarie 2028. Aceste măsuri din 2023 au fost denumite Basel 3.1 sau Basel IV.